Storm The Castle – Jolie Vines

    Cu veșnic dor și nețărmurită amărăciune, ne luăm astăzi la revedere de la al nostru tăcut Archer și-a lui puternică Bree, părăsim micul orășel turistic Pelion și zburăm, pe aripi de vânt, către o nouă poveste de dragoste aparte, pictată cu al norilor alb pe-o pânză azurie. Mai apoi, deși la început avem să ne facem plimbarea pe străzile ploioase ale măreței Londre, pașii au să ni se dovedească răzvrătiți și-au să ne poarte până într-un tărâm fantastic, desprins parcă din poveștile cu domnițe și lorzi.
    Căci da, poposim timizi în Scoția.
    Iar ție, drag cititor, îți doresc bun-venit! 
    Sper să călătorești cu drag alături de mine. 

    A fost odată ca niciodată, într-un tărâm cu cer adesea presărat de nori și pământ mereu udat cu picături de ploaie, o domniță aflată la mare ananghie. Și-i era Mathilda numele și-un impas i se pomenise tocmai în cale, părând cumva de netrecut. Cu orice preț voind să-și depărteze sora mai mică de-al familiei rău și nesfârșită nepăsare, aceasta se găsește contemplând un posibil mariaj cu partenerul de afaceri al părintelui său, un bărbat față de care nu nutrește absolut niciun sentiment, dar pe care-l socotește ca fiind îndeajuns de potrivit pentru a-și duce la bun sfârșit planul.  
    De aici și până la neîmplinire se mai dovedește apoi a fi numai un singur pas. 
    Ori, cel puțin, astfel pare să nădăjduiască la incipit, până ce-l zărește pe el.
    Acel el alături de care, fără de tăgadă, are să se preceadă totul. 

    Am admirat dintotdeauna personajele feminine puternice, menite să-mi ofere la orișice pas o lecție, chiar și prin cele mai infime dintre fapte. Am admirat personajele care luptă neîncetat pentru cei pe care-i prețuiesc nespus, fără de tăgadă ori lamentare, și care întruchipează-n fiecare clipă sinceră bunătate, lipsită de-un motiv ascuns. Cele pregătite să ofere totul, dar fără a pretinde nimic la schimb. Cele ce-o fac din simplă iubire. Aș putea chiar admite că-am continuat adesea să cotrobăi după ele cu disperare, deși poate de multe ori, prin zecile de cărți citite, n-am izbutit să le găsesc.
    Până la Matilda. Cea care mi-a arătat de ce nu trebuie să-mi încetez nicicând căutările.
    Deși oarecum aflată la ananghie, așa după cum se găsesc toate domnițele-n povești încă din cele mai vechi timpuri, tânăra Matilda reușește să răzbească printre-atâtea altele și-și câștigă un loc detașat printre eroinele mele favorite. De ce oare, vă întrebați? Ei bine, răspunsul se dovedește a fi de-a dreptul simplu – pentru că a luptat cu mintea și sufletul pentru a ei cauză. A fost chiar pregătită să se sacrifice pe sine, în ciuda iminentei nefericiri ce-ar fi venit cu viitorul, și-ar fi făcut-o fără a cere nimic în loc, deși ea-n schimb ar fi pierdut totul. 
    Și-a fost puternică și, totuși, blândă; adesea chiar fragilă-n bunătatea ei. A fost independentă și cu băgare de seamă, stabilă-n propriile hotărâri, chiar și de-i erau potrivnice propriei persoane. Și-a luptat cu toate forțele, indiferent de obstacol. Pentru sora sa. Pentru sine. Pentr dragoste. Pentru toate la un loc căci toate reprezentau tot ce tânjea de la viață, dar considera că n-are să atingă nicicând. Nu dată fiindu-i situația.
    Cât despre Callum însuși, nenumărate am de spus, dar mă tem că ale mele cuvinte se arată astăzi așa de potrivnice precum n-au mai fost de mult. Însă, în ciuda aparentului lor refuz de a se aduna și a-mi pune-n fraze fiecare gând, mă silesc, totuși, să pun capăt răzvrătirii lor și-aștern pe-această pagină tot ce-am simțit citind privindu-l, sperând c-are să fie de ajuns. 
    Callum McRae mi-a furat inima.
    A făcut-o de la întâia-i apariție și nici c-am s-o mai vreau vreodată înapoi. De altfel, cum aș mai putea eu dori-o iară, când în ale sale palme blânde-am găsit tot ceea ce tânjesc mai tare? Când în al său suflet șade iubirea, loialitatea și înțelegerea de care eu, și-am să-mi permit să spun că și oricare alta asemeni mie, are nevoie? Îl consider pe Callum a fi un erou de-a dreptul complet. Un erou precum îmi doresc să găsesc la fiecare carte, fie ea de dragoste ori nu numai. Și-are un trecut tulburător. Unul la care nu m-am așteptat vreo clipă, dar care nu mi-a schimbat, sub nicio formă, în rău impresia despre dânsul, ci doar în bine. Căci da, este atrăgator și puternic, așa după cum orice erou din poveștile romantice este menit să fie, dar, mai presus de toate, este om. Un om cu bune și cu rele. Un om deloc perfect, dar care-și dă silința să-aleagă binele-n orișice situație. Un om cu suflet, care există pentru toți cei din jur, fără să pretindă-n schimb nimic. Cineva pregătit să sacrifice totul pentru bunăstarea celor dragi lui, chiar și de acel sacrificiu ar însemna, probabil, propria-i nefericire. 

    Și-s nenumărate de povestit despre-a lor relație, deși cuvintele par a mi se dovedi la fel de nevrednice ca la incipit, lăsându-mă incapabilă să-mi aștern în fața voastră cuvintele. După cum era de așteptat, Matilda și Callum au fost atrași unul de celălalt de la prima vedere, chiar de timpul nu le-a fost vreo clipă prielnic, iar soarta li s-a arătat dintotdeauna potrivnică, punându-le-n cale oameni nemiloși și obstacole nenumărate. Cu toate acestea, nimic nu i-a oprit, deși vremea renunțării s-a arătat poate de multe ori, mereu și mereu mai aprigă. 

    Callum a descoperit-o pe Mattie și s-a asigurat că intențiile-i privind-o sunt clare din întâia clipă, folosindu-se de încăpățânarea specifică să lupte pentru ea, viitorul lor, precum și pentru tot ceea ce, de unul singur, a reușit să învingă și construiască de-a lungul vieții. În ceea ce o privește pe Matilda, deși la început aceasta se arată pregătită să-și sacrifice dorințele pentru binele surorii sale mai mici, totul ajunge să evolueze neașteptat odată cu apariția lui Callum. Acesta, din umbră, dar totuși atât de apropiat, îi oferă toate susținerea de care are nevoie pentru a-și desface de una singură aripile și pentru a-și alege calea potrivită sieși. Iar amândoi, împreună, se dovedesc a fi o forță de neoprit. Una care luptă pentru dragostea, fără a lăsa deoparte fericirea celor apropiați și importanți lor.

    Nu cunosc ce aș putea mărturisi privitor la personajele negative, deși poate că, în alte cazuri, ar fi atâtea de spus. Nu reușesc nici măcar să-mi dau seama dacă se cade să le numesc „personaje negative” ori nu, date fiindu-le propriile situații și fiecare motiv. Consider c-ar fi mai potrivit, poate, să le numesc doar rătăcite. Prin sentimente și prin propria durere, suficient de tare încât să nu fie capabili s-o zărească pe-a altora, deși se află atât de-aproape de-a lor. Prin gânduri și greșeli. Prin amintiri mereu nu tocmai fericite, însă cu acțiuni nu tocmai scuzabile. 

    Căci da, faptele vorbesc de la sine și-un simplu bandaj pe-o rană nu va șterge nicicând ce dăinuiește-n suflet.

    Nu cu adevărat. 

Cu toate acestea, povestea reprezintă o adevărată călătorie. Una în care m-am bucurat să mă pierd și-n care, știu cu siguranță, o voi mai face iară cândva, de cum mi-o va cere inima. Una care m-a purtat pe tărâmuri pe care, pentru moment, doar tânjesc să le zăresc. Una despre familie și despre găsirea celui potrivit ție. Despre a-ți alege propria cale, fără a-i uita pe cei importanți și fără a-i lăsa la urmă. Despre dragoste adevărată, sacrificiu și acel final fericit apărut de vei continua să lupți, indiferent de greutate ori tăgadă. Despre viață, posibil, mai presus de orice. 

Și despre ceea ce, la începerea cărții, aveam nevoie cel mai mult să citesc.